Perfect pentru a te bucura de rotiri gratuite cu bonus fara depunere. Pe aici deci nu se putea strecura, din fundul încă clocotind al Lunii, o coloană de fum luminos, dar un lac mic, cu malurile mai albe ca puful de eider și neted ca cleștarul la mijloc, își întindea forma perfect circulară la picioarele noastre; era apa râului gheizerului adunată aici periodic, care forma acest splendid lac-oglindă. Și lăsând să lumineze la căpătâiul lui Coco toată fantastica strălucire de lumină a grotei, sutele de fumerole și larga coloană de fum centrală să cădelnițeze fumul lor colorat spre bolta criptei, mă cufundai după marțian în întunericul tunelului. Lumina nu era datorită electricității, ci, după cum putui constata când făcu lampa mică, unui diamant din care scăpărau continuu bobițe de lumină rece și această materie radiantă era pusă în mijlocul a trei prisme îmbinate pe muchii, umplute fiecare cu gaze colorante, așa că, după cum treceai dinaintea focarului uneia din ele, aveai o lumină alba orbitoare ori o lumină dulce odihnitoare. Coboram panta lui privind cu ochi mari rocile dure, sclipitoare, mozaicate parcă cu nestemate, ce se aprindeau ca stelele la fiecare mișcare a lămpii, pe toată lungimea galeriei boltite, și-mi ziceam că desigur alte asemenea tunele nenumărate se vor fi desprinzând, ca ramurile pe trunchiul unui copac, din gura centrală a fiecărui vulcan, urcând, șerpuind, ascuțindu-se, până departe în coaja lunară, tinzând toate spre lumină.
În afară de tunelul prin care pătrunseserăm până aici, altă ieșire nu era decât albia râului gheizerului, în sus, spre gura vulcanului, spre noaptea lunară, spre moarte. Ultimele zile ale nopții lunare au trecut repede de tot și odată, pe când scriam în carnetul meu câte ceva - spre marea mirare a marțianului pentru civilizația căruia scrisul devenise lucru inutil de vreme ce mașini înregistrau direct vorbirea în semne tipărite și de vreme ce puteau vorbi mintal, de la distanță, cu oricine - pe albia secată a râului gheizerului, veni iarăși apă, semn că Soarele revenise pe emisfera noastră, despietrind ghețurile. Ajunse astfel la gheizer și se coborî pe albia lui, la craterele gemene. Aici, căldura fiind suficientă, fenomenul de letargie nu se mai produse și zgomotul pe care Coco și cu mine îl făceam în craterul vecin ajunse până la dânsul prin tunelul de legătură, și marțianul, convins că suntem locuitori ai Lunii, veni tiptil să ne studieze, și veni a doua oară să-mi scape viața. Dispăruse de mult disprețul ce mi-l arătase marțianul, înainte ca să-i fi putut vorbi, când pricepuse cât de mult este legat de fratele acesta mai mic fără de care nu-și mai putea revedea țara, și parcă ar fi avut remușcări pentru neatenția ce mi-o arătase în ultimul timp.
Revenind printre oameni cu marțianul, cine ar putea pune la îndoială că am fost cu adevărat pe Lună, că n-a fost utopie azbestoidul refractar atracției, invenția bietului meu prieten Sucevan, că e posibil să distrugi firele misterioase ale atracției planetare? Cine ar putea ghici prin ce minune se va fi golit el de lava ce-l umplea odată ca să rămână astfel cum îl vedeam acuma! Aici însă, deși coborâți mai adânc în scoarța lunară, lava craterului astupase fundul vulcanului stins sau adormit. Mă îngrozeam la gândul că va trebui să stau în fundul acestei gropi, în fața acestei ape fără viață atâta vreme, având ca singura distracție somnul și înghițirea de două ori pe zi a celor câteva pastile cu care te săturai cum n-ai fi putut să te saturi la cel mai copios banchet. Parcă mi-era necaz să tot fiu inferior în toate marțianului, să nu pot reprezenta mai demn Pământul în fața acestui frate de pe altă planetă.
Rămăsesem copleșit în fața realității, cu sufletul zbuciumat între dorința de a-mi scăpa viața și rușinea de a comite o faptă nedemnă. Prin această pătrundere reciprocă a gândului în dorința de apropiere a sufletelor pentru a ne împărtăși secrete tăinuite de veacuri care abia acum, prin noi, se puteau în sfârșit dezvălui, simțeam că tot mai tare se strânge sentimentul de frățească iubire ce ne lega. UltraBet , prin urmare, în jurul lacului acesta cu marginile de hermină, pătată ici-colo de sânge ca o emblemă de suveran, eram sortiți să așteptăm două săptămâni întregi, până să se întoarcă pe aceste locuri Soarele mult dorit și care atât de leneș se înălța pe bolta cerească a Lunii, până ce razele lui biruitoare să topească aerul congelat al Lunii, să îngăduie bietelor ape, împietrite de groaza frigului neiertător, să curgă iarăși vesele și să putem din nou și noi, sărmane ființe pierdute pe imensitatea unei lumi pustii, ieși la lumina caldă a Soarelui cu speranța de a mai fura câteva din tainele Lunii și a zbura apoi din nou cu ele în depărtatele noastre tărâmuri.